Principalele diferenţe între IAS 16 şi OMFP 1752/2005

1. OMFP 1752 nu prezinta criteriile de recunoastere a imobilizarilor corporale ci mentioneaza, mai degraba care sunt categoriile de imobilizari ce trebuie avute in vedere de catre societati.
   

   In conformitate cu IAS 16, societatile pot decide agregarea mai multor componente pentru recunoasterea unei singure imobilizari sau dimpotiva, in cazul activelor complexe, recunoasterea de imobilizari distincte a diverselor componente.
   

   Deasemenea, in conformitate cu referentialul international, daca un activ complex contine si imobilizari corporale si necorporale, iar functionarea imobilizarilor corporale este dependenta de componenta necorporala se vor recunoaste si componentele corporale si cele necorporale in categoria imobilizarilor corporale.
   

2. In IAS 16 costul activelor cuprinde si cheltuielile pe care trebuie sa le angajeze entitatea pentru aducerea activului in starea de functionare asteptata de conducerea entitatii economice.
   
3. Regulile de evaluare din OMFP 1752 sunt apropiate de cele din IAS 16, dar in timp ce in IAS 16 se mentioneaza ca, daca nu exista piata activa, societatea poate recurge la modele pentru determinarea valorii juste (ex: modelul costului de inlocuire), in OMFP 1752 se preciseaza ca activele pentru care nu exista piata activa se evalueaza la cost amortizat.
   
4. IAS 16 prezinta exemple de metode de amortizare ce pot fi utilizate, in timp ce OMFP 1752 prezinta doar 3 metode posibile de aplicat din care 2 de factura fiscala.
   
5. In OMFP 1752 nu se defineste "valoarea reziduala", deci se amortizeaza integral valoarea de intrare a imobilizarilor.
   
6. IAS 16 prevede posibilitatea schimbarii justificate a estimarilor legate de amortizare(durata, valoare reziduala si ritm de amortizare), in OMFP 1752 acest lucru nu este posibil. Mai mult, in OMFP 1752 ritmul de amortizare nu este considerata o estimare contabila ci o politica contabila.
   

Contabilul si stresul

Meseria de contabil implica stres, risc si extenuare fizica. Daca cu putin timp inainte puteam sa spunem ca riscul legat de gasirea unui loc de munca nu exista atunci cand vorbim despre profesia de contabil, deoarece contabili se vor cauta tot timpul, astazi in plina criza financiara, aceasta afirmatie nu prea mai este valabila. Acestui lucru “dureros” se adauga si faptul ca un numar din ce in ce mai mare de persoane vor o cariera de contabil ceea ce conduce la un plan de salarizare mai prost. Insa, acesta este un risc universal cu care se intalneste orice om, indiferent de domeniul de activitate. In zilele noastre, in meseria de contabil tot ceea ce conteaza este sa vrei sa muncesti pentru a capata cat mai multa experienta. Odata ce ai capatat putina experienta ai ca alternative sa iei "n" firme mai mici carora sa le tii contabilitatea sau sa lucrezi intr-o companie mai mare, dar unde cerintele sunt mai mari. Tu ce preferi??

Contabilitatea creativa

Existenta incertitudinilor de tot felul atat in plan economic cât si contabil, in care intreprinderea isi desfasoara activitatea, face ca multe din elementele situatiilor financiare, sa nu poata fi masurate cu certitudine, ci doar estimate.
Optiunea managementului intreprinderii pentru una din multiplele tratamente si politici contabile, creaza implicit posibilitatea alegerii intentionate a celei care raspunde intereselor sale,care nu intotdeauna converg spre imaginea fidela, si mai degraba spre o imagine convenabila. Apare astfel, o distorsionare a calitatii informatiei financiare, generând incertitudini cu privire la consecventa si comparabilitatea informatiilor destinate utilizatorilor, situatie in care avem de a face cu o contabilitate de intentie, altfel spus, se intra in sfera contabilitatii creative .Conceptul de contabilitate creativa, isi are, se pare, originea in traducerea expresiei ,,creative accounting’’ utilizat de multa vreme in Marea Britanie, fiind preluat in mai multe lucrari de specialitate sub denumirea de ,,contabilitate imaginativa’’sau ,,contabilitate de intentie’’. Diversi autori, definesc destul de divergent, acest concept ca reprezentând ,,ansamblul tehnicilor, optiunilor si libertatilor lasate de textele contabile care, fara a se indeparta de normele si de exigentele contabile, dau conducatorilor de intreprinderi posibilitatea de a jongla cu rezultatul.
Nu se pot aduce acuze argumentate de nerespectare a normelor profesionale sau legale, dar in care logica bunului simt sesizeaza prezenta unei anumite doze de ,,fortare a notei ’’.
In incercarea de a surprinde cât mai exact sensul contabilitatii creative, din definitiile diversilor autori, rezulta unele caracteristici comune :
- contabilitatea creativa nu implica incalcari ale prevederilor legale ;
- contabilitatea creativa presupune un exercitiu de creativitate al contabililor, de a traduce inovatii juridice, economice si financiare, pentru a oferi solutii in favoarea celor interesati, exploatând bresele si lacunele legale si profesionale.
- tehnicile si practicile oferite de contabilitatea creativa, au ca rezultat o cosmetizare a realitatii pana la limita credibilului, in scopul servirii anumitor interese.

Globalizarea afacerilor, da nastere permanent unei provocari din partea contabililor, pusi in fata unor noi forme de manifestare a identitatii firmelor aflate in permanenta competitie, pe o piata mult amplificata, unde nevoia de informatie este mult diverificata si rapida, devenind uneori si un instrument de marketing si publicitate. In acest context, contabilul trebuie sa gaseasca solutii rapide de adaptare la noile cerinte informationale, uneori fara a mai astepta normalizarea, impunându-se astfel nevoia de creativitate, in a gasi solutii si tratamente care sa favorizeze imaginea companiilor si obtinerea unui avantaj, fara a intra in conflict cu legea.
De asemenea, dezvoltarile economice, juridice si sociale, dar si presiunea utilizatorilor de informatii au facut necesara inovatia contabila iar pe aceasta baza dezvoltarea unei contabilitati creative. O asemenea contabilitate, s-a dezvoltat cu precadere in economiile anglo-saxone datorita libertatilor profesiei contabile. Ea s-a asezat la limita dintre forma legala si substanta economica a tranzactiilor si evenimentelor. Discutata din perspectiva practicienilor contabili, aparitia contabilitatii creative a fost facilitata de tratamentele de baza si alternative folosite pentru rezolvarea aceleiasi probleme. In cele mai multe cazuri o problema contabila are cel putin doua solutii, cu efect diferit asupra pozitiei financiare si performantelor intreprinderii.
Putem aprecia ca aparitia contabilitatii creative a fost influentata si de flexibilitatea normelor contabile internationale. Contabilitatea creativa este tratata in cele mai multe cazuri in mod negativ (creatie negativa), menita sa conduca la intocmirea unor situatii financiare in masura sa raspunda la dorintele managerilor privind pozitia financiara si performanta intreprinderii. In felul acesta, situatiile financiare, nu sunt ceea ce trebuie sa fie (discursul normativ), ci ceea ce se doreste (discursul interesat). Tratarea simultana a contabilitatii creative ca un instrument pentru a realiza interesele contabile dar si ca o inginerie contabila se sprijina pe politicile contabile adoptate de catre o intreprindere pentru a produce si comunica informatii.

Dihotomia contabilitate-fiscalitate

Legatura contabilitate - fiscalitate
Dupa 1990 in Romania contabilitatea era dependenta de fiscalitate, aceasta exercitand o influenta importanta asupra contabilitatii precum si asupra abordarilor retinute in materie de evaluare. Multe societari din Romania si-au manifestat tendinta de a-si subevalua profitul in scopul minimizarii impozitului. Deci putem vorbi de prezenta unui sistem contabil bazat pe o contabilitate puternic poluata “fiscal”.
Existenta provizioanelor reglementate in cadrul bilantului, calculul valorii amortizabile a imobilizarilor in functie de duratele normale de functionare a acestora stabilite la nivel national, fara a se tine cont de conditiile specifice ale fiecarei intreprinderi, sunt cateva exemple care reliefeaza stransa legatura dintre contabilitate si fiscalitate.
In prezent, odata cu armonizarea contabilitatii romanesti cu directivele europene si cu incercarile de introducere in Romania a IAS/IFRS, incepand cu exercitiul contabil 2000, se remarca, cel putin la nivel de reglementare, o deconectare din ce in ce mai evidenta a contabilitatii de fiscalitate. Un exemplu in acest sens il reprezinta amortizarea: regulile contabile pot diferi in mod semnificativ de regulile fiscale, ceea ce are ca efect tinerea a doua evidente a amortizarii: evidenta contabila (in registrele contabile) si evidenta fiscala (intr-un registru special destinat acestui scop).
Daca inainte contabilitatea se tinea « pentru patron, autoritatile fiscale si guvern », in principal, pentru stabilirea impozitelor si taxelor, activitatea de contabilitate si-a amplificat functiile, in sensul ca datele si informatiile furnizate mai trebuie sa deserveasca si alti beneficiari, cum ar fi : investitori ; angajati ; creditori financiari ; furnizori si alti creditori comerciali ; clienti ; guvernul si institutiile acestuia ; publicul.

Relatia contabilitate – fiscalitate
Contabilitatea reprezinta o sursa privilegiata de informatii pentru organele fiscale, majoritatea obligatiilor fiscale fiind stabilite pe baza datelor din contabilitate. S-a incercat si se incearca, de multe ori, sa se stabileasca o relatie de ordine intre fiscalitate si contabilitate, adica sa se precizeze cine influenteaza mai mult pe cine.
Legatura adeseori stransa intre contabilitate si fiscalitate s-a putut caracteriza prin cel putin doua trasaturi principale:
- regulile fiscale retineau o buna parte din regulile contabile in legatura cu evaluarea, recunoasterea veniturilor, cheltuielilor, imobilizarilor etc.;
- prin normele fiscale se introduceau dispozitii a caror respectare era obligatorie in contabilitate si care puteau conduce la o anumita denaturare a informatiei contabile: amortizari fiscale, inregistrarea unor subventii, tratamentul unor cheltuieli si venituri etc .
La sfarsitul fiecarui exercitiu este obligatorie punerea in evidenta a situatiei financiare, a patrimoniului si a rezultatelor.
Rezultatul contabil sau rezultatul fiscal impozabil este castigul /pierderea realizata de intreprindere in cursul perioadei de gestiune.
Codul fiscal stipuleaza ca pentru determinarea profitului impozabil, cheltuielile sint deductibile numai daca sint aferente veniturilor. Astfel, principial, regula fiscala nu difera de regula contabila.
O diferenta neta intre regula fiscala si cea contabila este data de tratamentul unor cheltuieli cu dobanzile. Din punct de vedere contabil, acestea ramin in sarcina perioadei, in conformitate cu principiul independentei exercitiilor si cu principiul prudentei. Din punct de vedere fiscal, insa, recunoasterea cheltuielilor cu aceste dobanzi poate fi amanata pina la indeplinirea unor conditii. O alta sursa de dificultati in ceea ce priveste principiul contabil al independentei exercitiilor o reprezinta recunoasterea costurilor legate direct sau indirect de achizitia unor bunuri, cand sa fie acestea recunoscute pe chelutieli: la achizitie sau la consumul bunurilor sau in alte momente.


Reguli fiscale si cost istoric
Preluand recomandarile directivelor europene normalizatorii romani au reiterat in reglementarile contabile, principiul costului istoric precizind ca "la data intrarii in patrimoniu, bunurile se evalueaza si se inregistreaza in contabilitate la valoarea de intrare, numita si valoare contabila..."
Implicatiile fiscale ale principiului costului istoric pot fi puse in evidenta daca cercetam continutul acestei valori de intrare. De regula, valoarea contabila se compune din elemente printre care se regasesc si cheltuieli, in sens contabil, adica sume care au fost inregistrate sau care puteau fi inregistrate in conturile din clasa 6.
Or, in fiscalitate, cand spunem cheltuieli, ne intereseaza imediat deductibilitatea lor - ponderea si momentul de realizare ale acesteia.
Deoarece un obiectiv al gestiunii fiscale a intreprinderii este diminuarea sarcinii fiscale sau, daca aceasta nu este posibila, amanarea ei in timp, atunci putem sa ne propunem ca, la intrarea in patrimoniu, o parte cat mai mare din cheltuielile care pot fi cuprinse in valoarea de intrare sa fie deductibila imediat si integral, prin considerarea lor ca fiind cheltuieli ale perioadei. Includerea lor in cost ar insemna amanarea acestei deductibilitati pana la iesirea din patrimoniu (in cazul stocurilor) si, respectiv, pana la inregistrarea amortizarii, in cazul imobilizarilor.

Rezultatul contabil si rezultatul fiscal

Impozitul pe profit constituie pentru intreprindere o cheltuiala reprezentativa. Deoarece normele privind calculul rezultatului fiscal se diferentiaza de cele utilizate in contabilitate, contabilizarea acestei obligatii fiscale ridica anumite probleme. Pentru a concilia disjunctiile intre contabilitate si IAS 12 “Impozitul pe profit” ofera solutia pasajului intre rezultatul contabil si rezultatul fiscal. Acesta clarifica tratamentul contabil privind diferentele intre rezultatul contabil si rezultatul fiscal.
Conform IAS 12:
Rezultatul contabil reprezinta rezultatul inainte de impozitare (de scaderea cheltuielilor cu impozitul pe profit).
Rezultatul fiscal (profitul impozabil sau pierderea fiscala) este definit ca rezultatul exercitiului, determinat in concordanta cu reguli stabilite de autoritatea fiscala si care serveste pentru calculul impozitului pe profit exigibil sau recuperabil.
Diferentele intre rezultatul contabil si rezultatul fiscal se delimiteaza in diferente permanente si diferente temporare. Se opereaza cu structurile de impozit exigibil si impozit amanat. Relatia dintre rezultatul contabil inainte de impozitare si rezultatul fiscal poate fi definita astfel:
Rezultatul contabil = Rezultatul fiscal inainte de impozitare ± Diferente permanente ± Diferente temporare

Privind spre viitor…
Putem astazi vorbi de separarea celor doua discipline chiar autonome cu reguli si mecanisme proprii, fara insa ca intreprinderea sa faca abstractie de aplicarea normelor fiscale.
Chiar daca statul nu mai este principalul utilizator al informarii financiare, intreprinderea trebuie sa tina cont de respectarea normelor si principiilor impuse de fisc.
Recunoscand divergentele dintre dreptul contabil si cel fiscal, cele doua componente, contabilitate si fiscalitate, se intalnesc in aceeasi realitate, cea a intreprinderii creatore de bogatie dar si participanta la distribuirea acestei bogatii. De aceea recunoscand incompatibilitatea intre contabilitate si fiscalitate, nu trebuie omise interactiunile, care dupa parerea noastra sunt hotaratoare in gestiunea fiscala a intreprinderii.
Este foarte greu sa spunem ce se va intampla ,dar este clar ca, directia de evolutie a contabilitatii si fiscalitatii este conditionata, in primul rand, de variabilele economic si politic. Orice modificare a mediului economic si politic de pretutindeni a avut, mai devreme sau mai tarziu, repercusiuni si in plan contabil.
Pentru viitor, normalizatorul contabilitatii din tara noastra se gandeste poate sa implementeze in tara noastra practica determinarii rezultatului fiscal de catre inspectorii fiscali, in conditiile in care astazi s-a conturat profesia de inspector fiscal.

Primele carti de contabilitate din Romania...

Pe teritoriul tarii noastre contabilitatea s-a practicat din cele mai vechi timpuri, odata cu organizarea primelor asezari omenesti si cu dezvoltarea schimburilor de bunuri, ca raspuns la necesitatile de informare in legatura cu derularea activitatilor economice. Desi pe teritoriul tarii noastre nu s-au pastrat suficiente surse de informare, din cercetarile efectuate de o serie de specialisti de-a lungul timpului, s-a constatat ca in Dacia exista o contabilizare atenta in domeniul exploatarii minelor pentru urmarirea veniturilor generate de aceasta activitate.Istoria destul de zbuciumata a neamului romanesc si conjunctura economica, politica si sociala, de cele mai multe ori nefavorabile, au fost piedica in calea aparitiei si dezvoltarii literaturii contabile romanesti. Dintotdeauna teritoriul Romaniei a format o punte intre Europa si Orient, intrand astfel in perimetrul comertului international. Primele lucrari de contabilitate au aparut in spatiul romanesc abia in prima parte a secolului XIX, cu o intarziere de aproape trei secole fata de tarile europene occidentale, reprezentand, in cea mai mare parte, traduceri ale unor carti de contabilitate, scrise de autori francezi, germani sau italieni. Regulamentele Organice din anii 1831 si 1832 au avut un rol deosebit in evolutia contabilitatii romanesti pentru ca, prin continutul lor, au pus bazele organizarii contabilitatii publice si a invatamantului contabil in Moldova si in Tara Romaneasca. In anul 1865 a fost elaborata legea contabilitatii publice care s-a aplicat timp de treizeci de ani, cu o serie de modificari. Contabilitatea publica s-a extins treptat si in celelalte domenii ale administratiei publice prin legea din anul 1895. Niciuna din aceste legi, aparute nu face referire la sistemul stiintific al partidei duble. Desi contabilitatea in partida dubla devine obligatorie in tara noastra abia prin legea din anul 1929, catastifele cu insemnari contabile, apartinand negustorilor din Brasov si Sibiu, demonstreaza ca acestia cunosteau practicile contabile venetiene inca din secolul XVI. Multe case de comert brasovene practicau calculul economic si tineau contabilitatea dubla dupa regulile lui Paciolo.

Emanoil Ioan Nikifor - Pravila comertiala (Brasov 1837)

Prima carte de contabilitate in limba romana, scrisa cu litere chirilice. Desi este o traducere a unei lucrari scrisa de un autor austriac, nu se poate sa nu remarcam obiectivul tiparirii ei in limba romana, marturisit de Emanoil Nikifor in partea introductiva: ”Vroiesc ca si romanii nostri sa nu ramana mai jos decat celelalte natii, pentru aceea m-am sarguit si ma sarguiesc a traduce cateva carti folositoare tinerimii, care, pana acum in limba nationala nu le-am avut si ale da cat de curand si in tipari, spre a fi tuturor, care le vom imbratosa spre o mica invatatura.”Insistand asupra rolului si a importantei contabilitatii in toate activitatile si la toate categoriile sociale, autorul recomanda ca: “fie acela boer ori profesionist sau si macelar sau diplomatic sa traiasca cu buna randuiala in lucrarea sa”. De altfel, intreaga lucrare, conceputa sub forma unui dialog intre dascal si ucenicul sau, este dominata de sfaturi si recomandari menite sa contribuie la prosperitatea comerciantilor romani. Autorul sublinia ca negustorilor le este de folos sa stapaneasca cat mai bine geografia comerciala, corespondenta comerciala, aritmetica comerciala, limbile straine si legile comerciale.Emanoil Nikifor a avut o contributie deosebita si in legatura cu intocmirea bilantului. Rationamentul sau a pornit de la ideea ca bilantul trebuie incheiat cel putin o data pe an, pentru a se cunoaste situatia averii si a capitalului, evolutia activitatii economice si rezultatul final. In opinia sa, cresterea capitalului poate fi cunoscuta prin bilant. Principiile intocmirii bilantului au fost enuntate prin recurs la practicile venetiene. Dupa ce a definit bilantul ca pe o cumpana – balanta cu doua talere -, in care talerele trebuie sa se echilibreze pentru ca, in caz contrar, exista castig sau pierdere, dupa cum talerul din stanga este mai greu decat cel din dreapta sau invers, autorul a prezentat un model de bilant si un model de registru de casa, explicand atat liniatura, cat si modul de inregistrare si de soldare.

E.I. Nikifor are deosebitul merit de a fi primul autor roman care a facut cunoscute notiuni de contabilitate, comert si morala, drept comercial si aspecte privind calculul economic.

Vasile Urzescu – Epistolarul (1840)

Desi lucrarea se afla sub influenta literaturii contabile franceze, contributia adusa de Vasile Urzescu literaturii contabile romanesti este meritorie atat prin originalitatea explicatiilor, posibila prin intelegerea problemelor de tehnica contabila, cat si prin claritatea si simplitatea exprimarii.

Dimitrie Iarcu – Doppia Skriptura (1844)

Este o traducere din limba franceza a unei lucrari de contabilitate scrisa de J. Jaclot si structurata in douazeci si una de lectii, astfel incat sa permita insusirea contabilitatii fara profesor. Lucrarea este scrisa cu mare talent pedagogic, la sfarsitul fiecarei lectii fiind reunite cateva intrebari, insotite de numarul paginii la care se poate afla raspunsul corect. Daca pentru literatura contabila franceza, scrierea lui Jaclot nu a adus noi contributii stiintifice, in schimb, pentru literatura contabila din tara noastra, traducerea realizata de D. Iarcu a avut o importanta incontestabila, fiind prima carte in care contabilitatea a fost examinata in detaliu. Contributia lui Iarcu s-a materializat in explicarea termenilor comerciali si contabili si inlocuirea lor cu termenii cei mai apropiati si cunoscuti din limba romana. A fost posibila astfel raspandirea cunostintelor de contabilitate in Romania, traducerea lui Iarcu fiind solicitata atat in Moldova, cat si in Transilvania. Rezultatele nu au intarziat, pentru ca dupa douazeci de ani de la aparitia acestei lucrari, s-au infiintat primele scoli comerciale, unde contabilitatea ocupa primul loc intre disciplinele de studiu.

Ion Ionescu de la Brad (1819-1899)

Alt autor roman care a militat pentru raspandirea cunostintelor de contabilitate in tara noastra. A fost numit prin decretul domnesc din 29 septembrie 1859 profesor de contabilitate, economie politica si financiara si prin studiile sale a militat pentru introducerea contabilitatii in toate programele de invatamant. Inca din anul 1870, marele specialist moldovean in probleme de agricultura, dar in egala masura si in domeniul stiintelor economice, a fixat principiile contabilitatii in partida simpla si a contribuit la clarificarea conceptului de contabilitate in partida dubla. In anul 1870 I. Ionescu de la Brad a publicat lucrarea "Un mic tratat de contabilitate", in care recomanda o contabilitate simplificata pentru gospodariile taranesti mici si mijlocii, aparute in numar mare dupa reforma agrara din anul 1864. A propus introducerea “Registrului unic al cultivatorului”, care era intocmit conform principiilor contabilitatii simple. In conceptia autorului, contabilitatii ii putea reveni si rolul de mijloc de instruire economica a taranimii. In tratatul sau de contabilitate sublinia ca „omul ce tine calculele sale din scurt, nu se ruineaza”. I. Ionescu de la Brad a fost primul autor roman preocupat de aplicarea contabilitatii in agricultura si a realizat prima incercare de „normalizare” a contabilitatii in acest domeniu, atat in tara noastra, cat si in Europa. De asemenea, este primul autor roman care a inteles ca principiile contabilitatii duble se pot aplica atat in industrie si comert, cat si in agricultura si in administratia de stat. In scrierile sale a folosit simbolizarea conturilor si a fost interesat de problema rationalizarii contabilitatii.

Theodor Stefanescu - “parintele contabilitatii romanesti”

In anul 1873 a publicat, intr-o prima editie, cursul de contabilitate "Contabilitatea in partida dubla", republicat ulterior in opt editii, pana in anul 1908. Prin fiecare retiparire, lucrarea a fost modificata si imbunatatita, atat in ceea ce priveste forma, cat si fondul stiintific si practic al contabilitatii. Opera lui Th. Stefanescu marcheaza inceputul literaturii contabile din Romania, cu un pronuntat caracter national si, fara indoiala, original. Este memorabil inceputul acestei carti: ”Ordinea este lumina. Unde se administreaza fonduri fara contabilitate, care nu este decat stiinta ordinei, acolo nu este decat intuneric.” Autorul a fost preocupat de definirea si incadrarea contabilitatii: daca la inceput considera contabilitatea o arta, mai tarziu, in editia lucrarii din anul 1896, a definit contabilitatea drept “stiinta care ne invata arta de a stabili conturile si de a le uni pentru incheierea socotelilor…”.Th. Stefanescu a reusit sa demonstreze, cu peste un secol in urma, importanta deosebita si misiunea contabilitatii, puterea ei de cunoastere si utilitatea in toate sectoarele economiei. A aparat stiinta si profesia contabila si a depus eforturi importante pentru introducerea studiului sau in toate scolile si in anumite facultati.S-a implicat si in domeniul bancar, fiind organizatorul si primul director al Bancii Nationale a Romaniei. A cercetat modul de organizare a sistemului bancar si a mecanismului contabil, studierea acestor aspecte fiind o premiera, atat pentru literatura contabila romaneasca, cat si pentru cea straina.In literatura contabila din tara noastra, lucrarea lui Th. Stefanescu are deosebitul merit de a fi primul curs care a depasit stadiul traducerilor si al prelucrarilor. Este lucrarea care a instruit primii contabili romani, primii profesori de contabilitate si primii cercetatori si autori de lucrari de contabilitate din Romania.

Privind spre viitor...

IASB (Consiliul pentru Standarde Internationale de Contabilitate) a emis pe data de 9 iulie 2009 un IFRS (standard international de raportare financiara) pentru IMM-uri (intreprinderi mici si mijlocii), acestea reprezentand peste 95% din totalul entitatilor economice. Standardul este rezultatul unui proces care a durat cinci ani, pe parcursul carora au fost consultate numeroase IMM-uri din intreaga lume. Standardul International de Raportare Financiara pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii („IFRS pentru IMM-uri”) este un standard de sine statator de aproximativ 230 de pagini, elaborat special pentru necesitatile si capacitatea de raportare a companiilor mai mici.
Standardul este insotit de Baza pentru Concluzii, Situatiile Financiare Ilustrative si Listele de verificare si prezentare a tratamentelor contabile aplicate si a informatiilor prezentate. Situatiile financiare ale entitatii vor contine o declaratie de conformitate cu IFRS pentru IMM-uri.
La nivel global exista numeroase variante de definire a unei IMM pentru diverse scopuri, astfel ca IASB a introdus o sectiune speciala ce contine descrierea IMM-urilor. IFRS pentru IMM-uri, conform definitiei IASB, este destinat entitatilor care intocmesc situatii financiare cu scop general pentru utilizatori externi si care nu au raspundere publica. Se considera ca o entitate are raspundere publica daca are actiuni sau instrumente de indatorare tranzactionate pe o piata reglementata sau este in curs de a emite astfel de instrumente pe o piata reglementata, sau daca are ca obiect principal de activitate detinerea si administrarea activelor unor parti terte, cum este cazul bancilor, cooperativelor de credit, companiilor de asigurari, intermediarilor/ brokerilor pe piata de capital, fondurilor mutuale si bancilor de investitii.

Pentru scopul acestui Standard au fost simplificate principiile prevazute in versiunea completa a IFRS in ceea ce priveste recunoasterea si evaluarea elementelor de activ si pasiv, a veniturilor si a cheltuielilor (de exemplu, prevederile legate de recunoastere si evaluare prevazute de IAS 39 Instrumente Financiare: Recunoastere si Evaluare), aspectele irelevante pentru IMM-uri au fost eliminate (de exemplu, prevederile IFRS 4 Contracte de Asigurari), iar cerintele de prezentare au fost considerabil reduse. Aplicarea IFRS pentru IMM-uri va conduce la un grad ridicat de comparabilitate a situatiilor financiare, o incredere sporita in raportarile financiare ale IMM-urilor si va determina o reducere semnificativa a costurilor asociate elaborarii de standarde de raportare la nivel national. IFRS pentru IMM-uri va furniza de asemenea o platforma pentru companiile in dezvoltare in vederea listarii pe pietele de capital reglementate, unde aplicarea versiunii complete IFRS este obligatorie.
IFRS pentru IMM-uri este un standard independent de versiunea completa a IFRS si poate fi adoptat de catre orice jurisdictie, indiferent daca aceasta aplica sau nu principiile din versiunea completa a IFRS. Obligativitatea sau permisiunea de a aplica acest standard este stabilita de catre autoritatile de supraveghere si reglementare si de catre organele de elaborare a standardelor contabile din fiecare jurisdictie.

Vreau sa salut si initiativa MFP(Ministerul Finantelor Publice), care a considerat necesara elaborarea unui nou ordin de aprobare a reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, care ar urma sa produca efecte incepand cu 01.01.2010, abrogandu-se bineinteles OMFP 1752/2005 cu completarile ulterioare. Proiectul de ordin nu aduce modificari formatului situatiilor financiare anuale, entitatile care, conform reglementarilor contabile in vigoare, intocmesc situatii financiare anuale simplificate, vor putea intocmi in continuare situatii financiare in aceleasi conditii.

Cele mai importante completari propuse :
- precizarea utilizatorilor situatiilor financiare anuale care sunt situatii financiare cu scop general;

- enumerarea caracteristicilor calitative ale situatiilor financiare;

- tratamentul schimbarii de metode contabile si diferenta intre modificarea acestora si modificarea estimarilor contabile;

- contabilizarea schimbului de active;

- mentionarea expresa a unor elemente care influenteaza costul de achizitie;

- elemente legate de costurile indatorarii;

- evaluarea efectuata la incheierea exercitiului financiar;

- factorii care indica deprecierea imobilizarilor corporale si necorporale;

- conditiile de recunoastere ca imobilizari a cheltuielilor de explorare si evaluare a resurselor miniere;

- contabilizarea distincta a imobilizarilor corporale si a stocurilor cumparate, pentru care s-au transferat riscurile si beneficiile aferente, dar care sunt in curs de aprovizionare;

- conditiile de revizuire a duratei de amortizare a imobilizarilor;

- instrumentele financiare;

- modificarea destinatiei activelor detinute;

Recunoasterea:

- primelor reprezentând participarea la profit, acordate potrivit legii;

- beneficiilor sub forma actiunilor proprii ale entitatii sau a altor instrumente de capitaluri proprii acordate angajatilor;

- contributiei unitatii la schemele de pensii facultative si la primele de asigurare voluntara de sanatate;

- platilor anticipate in contul impozitului pe profit, determinate potrivit legii;

- actualizarilor provizioanelor;

Ordinul il gasiti aici : http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/legislatie/Ordin_27072009.pdf

Politicile contabile...

Politicile contabile sunt principiile, bazele, conventiile, regulile aplicate de o entitate economica pentru intocmirea situatiilor financiare. Existenta si rolul politicilor contabile sunt legate de obtinerea unei imagini fidele.
Politicile contabile dau posibilitatea entitatilor economic sa-si prezinte situatia financiara si pozitia acesteia in functie de specificul ei astfel incat sa reflecte cat mai fidel activitatea desfasurata. Situatiile financiare sunt o reprezentare structurata a pozitiei si tranzactiilor facute de o entitate. Obiectivul acestora este de a oferi informatii despre pozitia financiara, performanta si fluxurile de numerar ale unei entitati, utile pentru o gama larga de utilizatori in luarea deciziilor economice.
Avand în vedere influenţa politicilor asupra situatiilor financiare, compania trebuie sa utilizeze flexibilitatea permisa pentru a obţine o imagine fidela a activitaţii desfaşurate şi nu trebuie sa urmaresca selectarea politicilor care conduc la imaginea cea mai favorabila. In tarile in care informatia financiara se adreseaza investitorilor, imaginea fidela se obtine prin indeplinirea caracteristicilor calitative ale informatiilor (INTELIGIBILITATEA, RELEVANTA, CREDIBILITATEA, COMPARABILITATEA), pe cand in tarile in care informatia contabila se adreseaza in special statului acestea sunt fidele in masura in care sunt conforme cu reglementarile contabile.
Dar de-a lungul timpului s-a demonstrat ca exista situatii in care entitatile economice in loc sa utilizeze politicile contabile pentru a oferit o imagine fidela a situatiilor financiare, ele selecteaza si aplica unele politici cu scopul de a modifica rezultatele financiare. Astfel se creeaza o imagine mai buna sau mai rea, avand ca obiectiv sa se obtina anumite avantaje si beneficii de natura fiscala si nu numai.
Dupa toate acestea ne punem intrebarea daca nu cumva este mai bine si mai logic ca organismele de reglementare sa interzica aceasta flexibilitate si impuna tuturor entitatilor economice sa raporteze tranzactiile economice in acelasi mod.
Desi de-a lungul timpului s-au scos diferite politici, acest lucru este practic imposibil datorita faptului ca tranzactiile financiare si conditiile economice in cadrul carora acestea au loc nu sunt asemanatoare pentru a utiliza politici contabile identice , nici chiar de catre entitati din cadrul aceleasi ramuri.
Frecvent in mintea profesionistilor contabili se pune intrebarea legata de ce politici contabile ar trebui sa aplice in anumite cazuri atunci cand exista mai multe solutii sau nici una. Acestia ar trebui sa faca apel la judecata profesionala si caute raspunsul in cuprinsul unui standard sau a unei interpretari, sau in definitiile si criteriile de recunoastere ale activelor, datoriilor, veniturilor si cheltuielor prevazute in Cadrul Conceptual.
Pe de alta parte, prezentarea politicilor de contabilitate trebuie asigurata în note explicative sau anexa la situaţiile financiare, respectiv în situaţia privind regulile şi metodele contabile. Astfel, modificarile politicii de contabilitate, ce influenţeaza în mod esenţial asupra evaluarii şi luarii deciziilor de catre consumatorii de informaţii, precum şi cauzele acestor modificari trebuie dezvaluite în notele explicative la situaţiile financiare.

Exemple de politici contabile :
– IAS 16 - la evaluarile imobilizarilor corporale intreprinderile aflate in dificulate vor apela la evaluari optimiste in vederea cresterii capacitatii de indatorare;
– IAS 2 - alegerea unei metode de evaluare la iesire; includerea /omiterea unor costuri de productie;
– IAS 37 - supraestimarea provizioanelor in anii cu profit mare si reluarea acestora la venituri in anii cu dificultati;
– IAS 11 - alegerea metodei finalizarii totale sau pe cea a procentajului de finalizare;
– IAS 20 - trecerea direct pe capital a unei subventii sau trecerea pe parcursul anilor pe venit;
– IAS 7 – alegerea metodei directe/indirecte de prezentare a fluxurilor de numerar;

Problema adevarului in contabilitate...

Contabilitatea, asemenea stiintelor sociale, este o constructie a mintii umane, avand rolul de a surprinde si reprezenta realitatea si anume realitatea economica. Este deci corect sa ne intrebam daca se poate vorbi de un adevar in contabilitate si in ce masura instrumentele contabilitatii sunt adecvate surprinderii unei realitati din ce in ce mai complexe. Contabilitatea nu reflecta decat un anumit real si anume realul contabilizabil. Acesta nu este decat o frantura din real si anume acela referitor la sfera economica si care in plus este cuantificabil. Ce se intampla cu partea calitativa a acestei realitati? Este ea condamnata a fi ignorata de contabilitate sau trecuta la nesfarsit in randul problemelor insolvabile?
Este lucru bine stiut ca se tinde in contabilitate spre o perfectionare a instrumentelor si tehnicilor pentru a se permite cuantificarea si reprezentarea si a aportului elementelor calitative(cum este pregatirea personalului) la bunastarea intreprinderii.
O particularitate a contabilitatii o constituie si faptul ca in contabilitate omul este atat obiect cat si subiect. Aceasta nu trebuie sa insemne ca adevarul este relativ, ceea ce ar conduce la haos, ci ca adevarul intr-un domeniu ca al contabilitatii nu poate fi decat un adevar ce se enunta si ramane valabil tot atat tip cat conditiile in care a fost demonstrat raman valabile.
Putem usor observa ca nu exista in contabilitate o reprezentare unica asupra aceleiasi realitati.

Este imaginea fidela adevarul contabilitatii?

Exista mai multe conceptii referitoare la notiunea de imagine fidela. Planul contabil general francez considera ca imaginea fidela este rodul conformitatii cu regulile si sinceritatii, la care adauga si prudenta. In recomandarile date de organismul profesiei contabile americane, credibilitatea situatiilor financiare avea la baza fidelitatea prezentarii informatiilor(present fairly), in conformitate cu principiile contabile general admise(GAAP)(generally accepted accounting principles). Cele doua definitii sunt criticabile prin faptul ca obtinerea adevarului nu poate fi legata de o conformitate fie ea cu regulile, fie ea cu principiile general admise, adica de un cadru rezultat al normarii si deci vointei umane la un moment dat. Pentru a nu lua decat un exemplu, cum am putea vorbi de adevar sau de fidelitate in contabilitate atunci cand deprecierea trebuie inregistrata in conformitate cu un catalog si nu tinand cont de situatia reala? In aceasta situatie ne intrebam daca mai poate fi vorba de stiinta atunci cand contabilitatii, in telul pe care-l urmareste de a descoperi adevarul, i se impun reguli fiscale si alte norme si principii straine de telul sau? Dar daca normei, care nu este stiinta, i se permite sa intervina asupra contabilitatii in opera sa de reprezentare fidela a realitatii, nu este ca si cum in experientele dintr-un laborator ar interveni statul si ar impune purtarea obligatorie a unor ochelari ce deformeaza realitatea? La ce fel de rezultate ne-am mai putea astepta atunci?
Exista insa si o alta acceptiune a imaginii fidele, mai completa si care satisface mai bine exigentele unui adevar stiintific: aceea anglo-saxona.Conform acesteia, imaginea fidela (“true and fair view”) ar avea doua componente si anume: sinceritate si fidelitate.
Sinceritatea este “numai o etapa, printre altele, pe drumul cautarii unei imagini fidele a intreprinderii, care sa satisfaca criteriul calitativ de fidelitate. Rezulta ca, prin prisma posturii de criteriu calitativ, notiunea de fidelitate convine mai bine decat cea de realitate, pentru ca aceasta din urma este insuficienta, cand apare intr-un context neadecvat. Fidelitatea nu este numai realitatea descrierii, ci prezentarea neinselatoare a acestei realitati.”
Aici nu ni se mai vorbeste despre o conformitate cu normele, pentru ca asa cum se stie in contabilitatea anglo-saxona primeaza rationamentul profesional al contabilului, singurul in stare sa produca credibilitate in contabilitate, inarmat fiind cu sinceritatea si mai ales cu fidelitatea sa, dar nu in ultimul rand cu profesionalismul sau. In concluzie, la intrebare se poate raspunde ca in viziune anglo-saxona, imaginea fidela este si trebuie perceputa ca adevar in contabilitate.