Legatura contabilitate - fiscalitate
Dupa 1990 in Romania contabilitatea era dependenta de fiscalitate, aceasta exercitand o influenta importanta asupra contabilitatii precum si asupra abordarilor retinute in materie de evaluare. Multe societari din Romania si-au manifestat tendinta de a-si subevalua profitul in scopul minimizarii impozitului. Deci putem vorbi de prezenta unui sistem contabil bazat pe o contabilitate puternic poluata “fiscal”.
Existenta provizioanelor reglementate in cadrul bilantului, calculul valorii amortizabile a imobilizarilor in functie de duratele normale de functionare a acestora stabilite la nivel national, fara a se tine cont de conditiile specifice ale fiecarei intreprinderi, sunt cateva exemple care reliefeaza stransa legatura dintre contabilitate si fiscalitate.
In prezent, odata cu armonizarea contabilitatii romanesti cu directivele europene si cu incercarile de introducere in Romania a IAS/IFRS, incepand cu exercitiul contabil 2000, se remarca, cel putin la nivel de reglementare, o deconectare din ce in ce mai evidenta a contabilitatii de fiscalitate. Un exemplu in acest sens il reprezinta amortizarea: regulile contabile pot diferi in mod semnificativ de regulile fiscale, ceea ce are ca efect tinerea a doua evidente a amortizarii: evidenta contabila (in registrele contabile) si evidenta fiscala (intr-un registru special destinat acestui scop).
Daca inainte contabilitatea se tinea « pentru patron, autoritatile fiscale si guvern », in principal, pentru stabilirea impozitelor si taxelor, activitatea de contabilitate si-a amplificat functiile, in sensul ca datele si informatiile furnizate mai trebuie sa deserveasca si alti beneficiari, cum ar fi : investitori ; angajati ; creditori financiari ; furnizori si alti creditori comerciali ; clienti ; guvernul si institutiile acestuia ; publicul.
Relatia contabilitate – fiscalitate
Contabilitatea reprezinta o sursa privilegiata de informatii pentru organele fiscale, majoritatea obligatiilor fiscale fiind stabilite pe baza datelor din contabilitate. S-a incercat si se incearca, de multe ori, sa se stabileasca o relatie de ordine intre fiscalitate si contabilitate, adica sa se precizeze cine influenteaza mai mult pe cine.
Legatura adeseori stransa intre contabilitate si fiscalitate s-a putut caracteriza prin cel putin doua trasaturi principale:
- regulile fiscale retineau o buna parte din regulile contabile in legatura cu evaluarea, recunoasterea veniturilor, cheltuielilor, imobilizarilor etc.;
- prin normele fiscale se introduceau dispozitii a caror respectare era obligatorie in contabilitate si care puteau conduce la o anumita denaturare a informatiei contabile: amortizari fiscale, inregistrarea unor subventii, tratamentul unor cheltuieli si venituri etc .
La sfarsitul fiecarui exercitiu este obligatorie punerea in evidenta a situatiei financiare, a patrimoniului si a rezultatelor.
Rezultatul contabil sau rezultatul fiscal impozabil este castigul /pierderea realizata de intreprindere in cursul perioadei de gestiune.
Codul fiscal stipuleaza ca pentru determinarea profitului impozabil, cheltuielile sint deductibile numai daca sint aferente veniturilor. Astfel, principial, regula fiscala nu difera de regula contabila.
O diferenta neta intre regula fiscala si cea contabila este data de tratamentul unor cheltuieli cu dobanzile. Din punct de vedere contabil, acestea ramin in sarcina perioadei, in conformitate cu principiul independentei exercitiilor si cu principiul prudentei. Din punct de vedere fiscal, insa, recunoasterea cheltuielilor cu aceste dobanzi poate fi amanata pina la indeplinirea unor conditii. O alta sursa de dificultati in ceea ce priveste principiul contabil al independentei exercitiilor o reprezinta recunoasterea costurilor legate direct sau indirect de achizitia unor bunuri, cand sa fie acestea recunoscute pe chelutieli: la achizitie sau la consumul bunurilor sau in alte momente.
Reguli fiscale si cost istoric
Preluand recomandarile directivelor europene normalizatorii romani au reiterat in reglementarile contabile, principiul costului istoric precizind ca "la data intrarii in patrimoniu, bunurile se evalueaza si se inregistreaza in contabilitate la valoarea de intrare, numita si valoare contabila..."
Implicatiile fiscale ale principiului costului istoric pot fi puse in evidenta daca cercetam continutul acestei valori de intrare. De regula, valoarea contabila se compune din elemente printre care se regasesc si cheltuieli, in sens contabil, adica sume care au fost inregistrate sau care puteau fi inregistrate in conturile din clasa 6.
Or, in fiscalitate, cand spunem cheltuieli, ne intereseaza imediat deductibilitatea lor - ponderea si momentul de realizare ale acesteia.
Deoarece un obiectiv al gestiunii fiscale a intreprinderii este diminuarea sarcinii fiscale sau, daca aceasta nu este posibila, amanarea ei in timp, atunci putem sa ne propunem ca, la intrarea in patrimoniu, o parte cat mai mare din cheltuielile care pot fi cuprinse in valoarea de intrare sa fie deductibila imediat si integral, prin considerarea lor ca fiind cheltuieli ale perioadei. Includerea lor in cost ar insemna amanarea acestei deductibilitati pana la iesirea din patrimoniu (in cazul stocurilor) si, respectiv, pana la inregistrarea amortizarii, in cazul imobilizarilor.
Rezultatul contabil si rezultatul fiscal
Impozitul pe profit constituie pentru intreprindere o cheltuiala reprezentativa. Deoarece normele privind calculul rezultatului fiscal se diferentiaza de cele utilizate in contabilitate, contabilizarea acestei obligatii fiscale ridica anumite probleme. Pentru a concilia disjunctiile intre contabilitate si IAS 12 “Impozitul pe profit” ofera solutia pasajului intre rezultatul contabil si rezultatul fiscal. Acesta clarifica tratamentul contabil privind diferentele intre rezultatul contabil si rezultatul fiscal.
Conform IAS 12:
Rezultatul contabil reprezinta rezultatul inainte de impozitare (de scaderea cheltuielilor cu impozitul pe profit).
Rezultatul fiscal (profitul impozabil sau pierderea fiscala) este definit ca rezultatul exercitiului, determinat in concordanta cu reguli stabilite de autoritatea fiscala si care serveste pentru calculul impozitului pe profit exigibil sau recuperabil.
Diferentele intre rezultatul contabil si rezultatul fiscal se delimiteaza in diferente permanente si diferente temporare. Se opereaza cu structurile de impozit exigibil si impozit amanat. Relatia dintre rezultatul contabil inainte de impozitare si rezultatul fiscal poate fi definita astfel:
Rezultatul contabil = Rezultatul fiscal inainte de impozitare ± Diferente permanente ± Diferente temporare
Privind spre viitor…
Putem astazi vorbi de separarea celor doua discipline chiar autonome cu reguli si mecanisme proprii, fara insa ca intreprinderea sa faca abstractie de aplicarea normelor fiscale.
Chiar daca statul nu mai este principalul utilizator al informarii financiare, intreprinderea trebuie sa tina cont de respectarea normelor si principiilor impuse de fisc.
Recunoscand divergentele dintre dreptul contabil si cel fiscal, cele doua componente, contabilitate si fiscalitate, se intalnesc in aceeasi realitate, cea a intreprinderii creatore de bogatie dar si participanta la distribuirea acestei bogatii. De aceea recunoscand incompatibilitatea intre contabilitate si fiscalitate, nu trebuie omise interactiunile, care dupa parerea noastra sunt hotaratoare in gestiunea fiscala a intreprinderii.
Este foarte greu sa spunem ce se va intampla ,dar este clar ca, directia de evolutie a contabilitatii si fiscalitatii este conditionata, in primul rand, de variabilele economic si politic. Orice modificare a mediului economic si politic de pretutindeni a avut, mai devreme sau mai tarziu, repercusiuni si in plan contabil.
Pentru viitor, normalizatorul contabilitatii din tara noastra se gandeste poate sa implementeze in tara noastra practica determinarii rezultatului fiscal de catre inspectorii fiscali, in conditiile in care astazi s-a conturat profesia de inspector fiscal.
Dupa 1990 in Romania contabilitatea era dependenta de fiscalitate, aceasta exercitand o influenta importanta asupra contabilitatii precum si asupra abordarilor retinute in materie de evaluare. Multe societari din Romania si-au manifestat tendinta de a-si subevalua profitul in scopul minimizarii impozitului. Deci putem vorbi de prezenta unui sistem contabil bazat pe o contabilitate puternic poluata “fiscal”.
Existenta provizioanelor reglementate in cadrul bilantului, calculul valorii amortizabile a imobilizarilor in functie de duratele normale de functionare a acestora stabilite la nivel national, fara a se tine cont de conditiile specifice ale fiecarei intreprinderi, sunt cateva exemple care reliefeaza stransa legatura dintre contabilitate si fiscalitate.
In prezent, odata cu armonizarea contabilitatii romanesti cu directivele europene si cu incercarile de introducere in Romania a IAS/IFRS, incepand cu exercitiul contabil 2000, se remarca, cel putin la nivel de reglementare, o deconectare din ce in ce mai evidenta a contabilitatii de fiscalitate. Un exemplu in acest sens il reprezinta amortizarea: regulile contabile pot diferi in mod semnificativ de regulile fiscale, ceea ce are ca efect tinerea a doua evidente a amortizarii: evidenta contabila (in registrele contabile) si evidenta fiscala (intr-un registru special destinat acestui scop).
Daca inainte contabilitatea se tinea « pentru patron, autoritatile fiscale si guvern », in principal, pentru stabilirea impozitelor si taxelor, activitatea de contabilitate si-a amplificat functiile, in sensul ca datele si informatiile furnizate mai trebuie sa deserveasca si alti beneficiari, cum ar fi : investitori ; angajati ; creditori financiari ; furnizori si alti creditori comerciali ; clienti ; guvernul si institutiile acestuia ; publicul.
Relatia contabilitate – fiscalitate
Contabilitatea reprezinta o sursa privilegiata de informatii pentru organele fiscale, majoritatea obligatiilor fiscale fiind stabilite pe baza datelor din contabilitate. S-a incercat si se incearca, de multe ori, sa se stabileasca o relatie de ordine intre fiscalitate si contabilitate, adica sa se precizeze cine influenteaza mai mult pe cine.
Legatura adeseori stransa intre contabilitate si fiscalitate s-a putut caracteriza prin cel putin doua trasaturi principale:
- regulile fiscale retineau o buna parte din regulile contabile in legatura cu evaluarea, recunoasterea veniturilor, cheltuielilor, imobilizarilor etc.;
- prin normele fiscale se introduceau dispozitii a caror respectare era obligatorie in contabilitate si care puteau conduce la o anumita denaturare a informatiei contabile: amortizari fiscale, inregistrarea unor subventii, tratamentul unor cheltuieli si venituri etc .
La sfarsitul fiecarui exercitiu este obligatorie punerea in evidenta a situatiei financiare, a patrimoniului si a rezultatelor.
Rezultatul contabil sau rezultatul fiscal impozabil este castigul /pierderea realizata de intreprindere in cursul perioadei de gestiune.
Codul fiscal stipuleaza ca pentru determinarea profitului impozabil, cheltuielile sint deductibile numai daca sint aferente veniturilor. Astfel, principial, regula fiscala nu difera de regula contabila.
O diferenta neta intre regula fiscala si cea contabila este data de tratamentul unor cheltuieli cu dobanzile. Din punct de vedere contabil, acestea ramin in sarcina perioadei, in conformitate cu principiul independentei exercitiilor si cu principiul prudentei. Din punct de vedere fiscal, insa, recunoasterea cheltuielilor cu aceste dobanzi poate fi amanata pina la indeplinirea unor conditii. O alta sursa de dificultati in ceea ce priveste principiul contabil al independentei exercitiilor o reprezinta recunoasterea costurilor legate direct sau indirect de achizitia unor bunuri, cand sa fie acestea recunoscute pe chelutieli: la achizitie sau la consumul bunurilor sau in alte momente.
Reguli fiscale si cost istoric
Preluand recomandarile directivelor europene normalizatorii romani au reiterat in reglementarile contabile, principiul costului istoric precizind ca "la data intrarii in patrimoniu, bunurile se evalueaza si se inregistreaza in contabilitate la valoarea de intrare, numita si valoare contabila..."
Implicatiile fiscale ale principiului costului istoric pot fi puse in evidenta daca cercetam continutul acestei valori de intrare. De regula, valoarea contabila se compune din elemente printre care se regasesc si cheltuieli, in sens contabil, adica sume care au fost inregistrate sau care puteau fi inregistrate in conturile din clasa 6.
Or, in fiscalitate, cand spunem cheltuieli, ne intereseaza imediat deductibilitatea lor - ponderea si momentul de realizare ale acesteia.
Deoarece un obiectiv al gestiunii fiscale a intreprinderii este diminuarea sarcinii fiscale sau, daca aceasta nu este posibila, amanarea ei in timp, atunci putem sa ne propunem ca, la intrarea in patrimoniu, o parte cat mai mare din cheltuielile care pot fi cuprinse in valoarea de intrare sa fie deductibila imediat si integral, prin considerarea lor ca fiind cheltuieli ale perioadei. Includerea lor in cost ar insemna amanarea acestei deductibilitati pana la iesirea din patrimoniu (in cazul stocurilor) si, respectiv, pana la inregistrarea amortizarii, in cazul imobilizarilor.
Rezultatul contabil si rezultatul fiscal
Impozitul pe profit constituie pentru intreprindere o cheltuiala reprezentativa. Deoarece normele privind calculul rezultatului fiscal se diferentiaza de cele utilizate in contabilitate, contabilizarea acestei obligatii fiscale ridica anumite probleme. Pentru a concilia disjunctiile intre contabilitate si IAS 12 “Impozitul pe profit” ofera solutia pasajului intre rezultatul contabil si rezultatul fiscal. Acesta clarifica tratamentul contabil privind diferentele intre rezultatul contabil si rezultatul fiscal.
Conform IAS 12:
Rezultatul contabil reprezinta rezultatul inainte de impozitare (de scaderea cheltuielilor cu impozitul pe profit).
Rezultatul fiscal (profitul impozabil sau pierderea fiscala) este definit ca rezultatul exercitiului, determinat in concordanta cu reguli stabilite de autoritatea fiscala si care serveste pentru calculul impozitului pe profit exigibil sau recuperabil.
Diferentele intre rezultatul contabil si rezultatul fiscal se delimiteaza in diferente permanente si diferente temporare. Se opereaza cu structurile de impozit exigibil si impozit amanat. Relatia dintre rezultatul contabil inainte de impozitare si rezultatul fiscal poate fi definita astfel:
Rezultatul contabil = Rezultatul fiscal inainte de impozitare ± Diferente permanente ± Diferente temporare
Privind spre viitor…
Putem astazi vorbi de separarea celor doua discipline chiar autonome cu reguli si mecanisme proprii, fara insa ca intreprinderea sa faca abstractie de aplicarea normelor fiscale.
Chiar daca statul nu mai este principalul utilizator al informarii financiare, intreprinderea trebuie sa tina cont de respectarea normelor si principiilor impuse de fisc.
Recunoscand divergentele dintre dreptul contabil si cel fiscal, cele doua componente, contabilitate si fiscalitate, se intalnesc in aceeasi realitate, cea a intreprinderii creatore de bogatie dar si participanta la distribuirea acestei bogatii. De aceea recunoscand incompatibilitatea intre contabilitate si fiscalitate, nu trebuie omise interactiunile, care dupa parerea noastra sunt hotaratoare in gestiunea fiscala a intreprinderii.
Este foarte greu sa spunem ce se va intampla ,dar este clar ca, directia de evolutie a contabilitatii si fiscalitatii este conditionata, in primul rand, de variabilele economic si politic. Orice modificare a mediului economic si politic de pretutindeni a avut, mai devreme sau mai tarziu, repercusiuni si in plan contabil.
Pentru viitor, normalizatorul contabilitatii din tara noastra se gandeste poate sa implementeze in tara noastra practica determinarii rezultatului fiscal de catre inspectorii fiscali, in conditiile in care astazi s-a conturat profesia de inspector fiscal.
